Tag Archives: ganduri

Vrem schimbari facute de oricine altcineva?

Cerem sus si tare sa cada toti coruptii, planuim marsuri si ne razboim cu mini-revolutii incercand in permanenta sa facem o lume mai buna. Cu ce avem. Cu oamenii pe care ii avem. Acei oameni din generatiile mult prea obosite de ani incat sa poata fi deranjate de vanticelul numit schimbare. Cand treaba se impute, cautam sa o parfumam, nicidecum sa cautam solutii cu adevarat utile, practice. Viitorul suna bine? Viitorul suna a copii. A copii care in loc sa primeasca adevarata investitie sufleteasca, morala, sociala, financiara , etc din partea noastra, primesc ” tu taci ca esti mic” sau din contra – ” lasa ca are grija mami sa nu iti lipseasca nimic, tu doar fii cuminte”. Vrem viitor stralucit dar inchidem portile si punem lacate ruginite in fata celor care chiar pot insemna si face SCHIMBAREA. Da, ei o vor face. Ei o pot face. Asa ca, putem pentru cateva momente sa oprim plansetele in fata statuilor de eroi ai neamului si sa CONSTRUIM VIITORII EROI ?

Anunțuri

Cand cad stelele?

Exista artisti care nu vor muri niciodata, chiar daca ei fizic nu mai sunt de mult printre noi. Exista artisti care stiu sa se retraga la momentul potrivit, cand inca sunt sus… Cat curaj trebuie sa aiba oamenii astia? Trebuie sa fie foarte dureros sa stii ca odata ce esti sus , si esti iubit de atat de multa lume, candva o vei lua in jos si totusi sa ai puterea sa iesi din scena.
E o mare diferenta intre a fi celebru si a fi popular, desi lumea in ziua de astazi pare sa o ignore. Multi nu isi dau seama ca o cariera nu inseamna un hit, un film, ci mai degraba zeci de hituri, si zeci, sute de filme. Ma uitam la Gala Premiilor de Teatru si Televiziune a TVR-ului si am plans. Am plans pentru ca am vazut modestia acelor monstrii sacrii ai scenei romanesti, am plans pentru ca ii vedeam cat de emotionati erau, cu toate ca meritau mult mai mult decat o simpla distinctie, am plans pentru ca lipseau atatea nume mari, care probabil stateau si urmareau totul din Cer, zambind, si am plans pentru ca stiam cum sunt generatiile noi de ..”artisti” care se bucura la un „bravo” si cu care nu te mai poti intelege dupa un succes cat de mic.
Cu ce ramanem dupa ce si ei se vor duce?
Vreau sa fac naveta in Cer cand asta se va intampla, mi-e teama sa raman aici.