Varethika

Η καρδιά μου μιλάει την γλώσσα της αγάπης

Anunțuri

She is my person

Dintotdeauna am stiut ca menirea mea este sa cant. Dintotdeauna. Si niciodata nu am renuntat la asta. Am muncit mult pentru a face din menirea asta mai mult decat un hobby casnic, mai mult decat un moft. Si am reusit, din multe puncte de vedere. Nimeni nu mi-a spus vreodata ca nu as fi buna la asta, ca nu as avea talent. Este adevarat ca am avut si norocul imens al harului, fara de care nu poti face arta. Muzica a fost poate singurul domeniu unde mereu am avut incredere in mine, prin prisma faptului ca munceam enorm sa ajung in punctul in care sa pot spune ca merit sa fiu pe o scena, in fata cuiva.
Dar social… mereu m-am multumit sa arat celor din jur doar latura asta, artistica. Primeam admiratie, si apoi ma retrageam. Nu lasam pe nimeni sa ajunga la Alexandra , persoana.
Multi vor alaturi oameni sufletisti, sensibili fara sa realizeze cam ce implica asta. Si nu toti stiu sa faca fata unui asemenea om. Si atunci am preferat sa mentin orice relatie la nivel profesional chiar si cand poate, erau oameni care doreau sa se apropie de mine sufleteste. De omul, nu de artista.
EA…. nu pot insera aici cliseul ” e sora pe care nu am avut-o niciodata ” . Nu, pentru ca as minti. Nu mi-am dorit niciodata surori sau frati. Fiind singura la parinti, la parinti divortati, locuind doar cu MAMA, o mama care ma divinizeaza si pe care o iubesc mai mult decat pe mine, mereu mi-am dorit sa fiu singura care se bucura de atentia si dragostea ei. Copil egoist in adevaratul sens al cuvantului.
Nici nu stiu cand si cum s-a produs apropierea intre mine si ea. Sau de ce.
Stiu doar ca a fost o clipa, o secunda , in care desi ne detestam reciproc, afland ca are nevoie de mine, m-am trezit in taxi catre ea.
De acolo, totul e…istorie. Plictisitoare pentru altii, 7 ani intensi pentru mine. Pentru noi.
7 ani in care am trecut prin chestii care nici daca le-as cauta expre nu le-as gasi.
7 ani in care am invatat multe de la ea, si cred ca si ea.
7 ani in care o invidiam pentru felul dezinvolt, sociabil, de-a fi. Era ce eu nu eram, decat ocazional, cand vreau, cu cine vreau, cat vreau.
Ulterior am descoperit un om poate cu mai multe complexe decat doua de-alde mine la un loc.
Nu caut aici sa ii ridic statui din tastatura sau litere, dar din tot sufletul spun ca daca s-ar vedea prin ochii mei…ar realiza ca este un om…FRUMOS. din toate punctele de vedere. Cu toate defectele care ma scot din minti, cu toata aroganta pe care crede ca o are, desi nu e chiar la acele cote, cu toate ca este un om lipsit de punctualitate, naiva in situatii in care pana si cerul striga de cat de gresite sunt, cu toata insensibilitatea la momentele potrivite, cu toata lenea, superficialitatea de care da dovada adeseori. Este un om frumos. Un om cu talent atat la chestiile practice, tehnice, cat si la chestiile care tin de cea mai nemernica femeie existenta : arta. Deseneaza frumos..Cand este ea. Scrie minunat…Cand este ea. Canta din suflet, cu talent. Chiar daca nu se vede ca si simte ce canta. Dar are bucuria de a canta, de a darui . Cand este ea. Cand vede dincolo de niste corsete care nu ii vin, niste pantaloni care nu ii va imbraca niciodata pentru ca nu au croiala taliei ei.
Cand este ea insa… face designerii sa inventeze croieli special pentru ea. Daca se ambitioneaza, uraganele isi plang de mila.
Ma doare cand aud ca o judeca cineva dupa kg. Imi vine sa plang uneori. Nu din mila, a nu se intelege gresit. Ea poate avea cate kg vrea, doar sa vrea.
Ma doare insa pentru ca eu desi nu am suferit-o de cand am vazut-o prima data, impactul vizual a fost : she is beautiful. Si ma doare ca unii nu vad dincolo de niste kg, ca nu o vor pe ea… ca vor doar imaginea… Esti buna pentru post, dar esti grasa. Cred ca ma doare mai mult pe mine decat pe ea.
Ma doare pentru ca… are greutatea care o are tot din cauza a ce inseamna omul, animalul asta fara creier care atunci cand judeca, nu isi pune problema ca poate omul din fata lui duce un razboi, ca poate nu toti grasii sunt asa datorita macului, ci lipsei de caracter a celor care ar trebui sa le fie alaturi. Si ea nu este grasa. Ea este leoaica. O leoaica pe care fiecare kg in plus arata durere neexprimata, dar in acelasi timp putere. Dorinta de a fi acceptata si apreciata asa cum este. A demonstrat nu doar odata ca le da peste nas unor femei care chiar as putea spune ca ar avea orice, oricand, la picioarele lor. Profesional si moral. Deci… toti cei care nu au vrut-o … sufera o mare pierdere. Ea nu ar fi fost angajata, niciodata nu va fi. Ea este trup si suflet cand lucreaza undeva. Se arunca la orice, in orice criza iese cu capul sus, si mai ales…invingatoare.
Astept sa vada si ea cat valoreaza. Pana atunci… eu am sa ii amintesc ori de cate ori pot.
She is my person … pentru ca m-a vazut pe mine. Si nu a fugit. A fost langa mine cand am avut cu adevarat nevoie.
M-a ranit cu critici, mi-a aruncat nenumarate pahare cu apa rece cand doream doar sa fiu luata in brate. Dar a fost langa mine.
Si am incercat sa fiu langa ea, desi nu de putine ori am gresit la randul meu. Nu pentru ca am vrut, sau nu am stiut mai bine. Ci pentru ca nu sunt obisnuita sa stea cineva alaturi de mine. Oamenii fug de cei care simt prea multe, gandesc prea mult. Acestia din urma sunt chemati doar in caz de …nevoie si apoi reciclati.
Ea este acum in Danemarca , la studii. Profesional, sunt mandra de ea. Nu i-am spus asta pentru ca genul ei de persoana nu are nevoie de asta, ci de provocari, de teluri. She will be a leader, She is one, chiar daca nu stie sau uita deseori. Nu degeaba e leoaica.
Ce nu stie este insa, ca omul puternic nu este cel care nu plange sau nu sufera. Ci acela care stie sa le faca fata, care nu se teme de latura asta umana. Slabiciunea poate este defect profesional , dar personal, daca nu iti oferi ocazia de te vedea in situatii in care esti la pamant si sa admiti asta, esti terminat.
Acum realizeaza asta. Realizeaza singuratatea pe care o am eu de ani de zile. Singuratate pe care eu o aleg. Pentru ea insa…. acum si in aceasta situatie… este o trauma. Si e al naibii de greu sa ii faci fata cu capul sus cand toata viata ai fost obisnuit sa treci prin probleme fara sa iti lingi ranile, cum a facut ea.
Ma doare… ca nu pot fi langa ea. Ma doare ca trebuie sa invat sa imi continui viata ca si cum totul e ok, neschimbat.
De multe ori ii faceam mici cadouri. Privit din afara, arata ca o fala personala a unui om care are bani. Totusi, eu o faceam pentru a-i arata ca sunt acolo, ca o apreciez. Zeci de cutii de ciocolata aftereight , preferatele ei, ca sa vada ca exista oameni care stiu ce ii place, si gusturile ei conteaza. Pentru ca e cam obisnuita cu oameni care fie ii ofera doar ca sa obtina ceva la schimb, sau din dorinta de a impresiona, sau nu ii ofera nimic.
Unui leu daca ii spui ca il iubesti asa direct…nu va reactiona tocmai bine. Nu sunt oameni care sa verbalizeze cu usurinta sentimente. Sau sa le auda. Am realizat asta si pe langa faptul ca ii eram alaturi cand puteam, fiecare cutie aftereight era un „te iubesc” de-al meu , pe care am preferat sa nu il verbalizez pentru a nu o pune in situatii de a nu sti ce sa raspunda. Nu regret nimic din ce i-am oferit, ma simt mandra ca am putut sa o fac fericita cu un amarat de fard de la MAC , stiind cat si-l doreste. Fericirea ei a meritat toti banii. Evident ca stie ce simt pentru ea si stia si fara cadouri. Dar uneori un om are nevoie sa simta prin ceva palpabil ca este important, ca intr-adevar conteaza. Si eu iubesc brandul MAC dar am preferat sa ii cumpar ei acel fard. Si ea a inteles. A inteles gestul, produsul nici nu conteaza de fapt. Cred ca m-a invatat sa iubesc , intr-un fel. Pana sa o cunosc greu ma facea cineva sa impart ceva de-al meu cu altcineva. Stiam ce inseamna de fapt o prietenie , asa cum citisem in romanele lui Dumas, stiam. Dar nu era pregatita pentru asta. Si iata ca m-am trezit in relatia asta fara sa stiu macar. Si ma bucur. Dar ma si doare
Ma doare ca desi erau asa putine persoane apropiate mie, se intampla sa „pierd” una.
In ghilimele pentru ca practic nu am pierdut-o, este bine sanatoasa. Nu este sfarsitul lumii si nu fac o tragedie din asta.
Dar am pierdut o parte din mine. Si oricate drumuri romania-danemarca as face… nu va fi la fel.
Ma urasc deseori ca sunt genul asta de om, care sufera pentru chestii de genul, mai ales cand vad ca altii nici nu isi pun problema, cand vad ca pentru altii astea sunt chestii de rahat. Si ii urasc pe fratii ei. Nu am dreptul sa judec pe nimeni in viata asta, nu e asta rolul meu de om. Dar ii detest. Ca nu sunt ei in locul meu sa vorbeasca despre ea asa cum o fac eu, ca nu sunt frati decat in niste hartii, ca permit ca sangele sa se faca apa. Ca nu sunt sustinerea de care are nevoie acum. NU NU NU ! Faptul ca fiecare isi face viata, familie, nu este o scuza. Nu pentru mine. Ei nu merita titlul de frati. Indiferent daca au fost cumsecade in trecut, daca acum …nu stiu cati ani are sau o cauta doar pentru a o rani si a o indeparta de singurul om care o iubeste neconditionat , pana la cer, pana la capat : mama ei. Pana si mama ei, asa a naibii cum o fi, o adora. Ca nu stie sa o arate, ca ea insasi s-a pierdut pe drum odata cu omul iubit, dar o adora. Poate nu o sprijina asa cum prietena mea si-ar dori, poate nu ii da cate ar putea. Dar la final, este perna pe care daca va cadea , va ateriza in siguranta. Este mama.
Am incercat sa ma schimb…nu merge. Nu sunt eu. Nu e corect , ma gandesc. Dar nu e corect fata de mine… mai tineti minte de egosimul despre care vorbeam , nu? 🙂 Nu este acelasi lucru ca vorbim pe skype cu a o avea aici langa mine, nu este acelasi lucru chiar si daca as face naveta regulat in Danemarca. Nu este si nu va mai fi.
Imi lipseste… si ma tem ca niciun avion nu va aduce inapoi partea asta pierduta…Mi-e dor de noi.
Draga mea… sa nu uiti niciodata ca viata e pe zile. Nu exista maine. Nu spera ca va veni o zi in care… nu va veni. Azi ! Azi trebuie sa le arati si danezilor alora si a tuturor de acolo care ne judeca tara fara nici macar sa stie unde este pe harta, tuturor celor care cred ca succesul depinde de abdomen plat , ca in oras a venit o invingatoare!


A fi sau a nu fi. Mucenic.

„Deoarece Ionuţ a murit ca un martir, în chinuri groaznice şi la o vârstă atât de fragedă, fiind un suflet curat şi neprihănit, mă gândeam dacă nu putem să facem demersuri la Patriarhia Română, astfel încât el să poată fi declarat/ recunoscut martir sau mucenic de către aceasta? Pentru că am primit mai multe sugestii în acest sens, voiam să vă întreb dacă cunoaşte cineva ceva despre ce demersuri trebuie făcute în sensul acesta?“, a scris Andreea Anghel ”

Dragii mei, nici nu stiu daca exista cuvinte pentru paragraful de mai sus. Efectiv este de o prostie atat de crasa incat doar biserica ortodoxa si habotnicii ar pune botul la asa ceva. Din partea bisericii nu ma mira, trebuie sa isi mai faca si ei niste vile sau niste catedrale pe seama „crestinilor”. Dar oamenii? Pe facebook-ul dobitoacei care are titlul de mama lumea vorbeste despre copilul Ionut ca fiind un mic Iisus care a schimbat lumea.

SERIOS ?!?

Pana acum afirmam faptul ca desi sunt botezata in relia crestin-ortodxa, nu ma consider de partea niciunei religii. Nu am neoie de nimeni intre mine si Dumnezeu, la fel cum nu am nevoie de biserica pentru a simti ca El exista.
Acum insa, ma gandesc tot mai mult la faptul ca daca as avea posibilitatea de a renunta la oficial la aceasta religie, sa stiu ca nu am nicio religie, ar fi perfect. La fel cum ar fi fost perfect sa nu fiu botezata pana la varsta la care puteam decide singura daca si in ce credinta sa fac asta. Daca atunci nu am avut liber arbitru, aparent nici acum nu il am. Mi-e rusine de religia asta care apara si mai mult suie pe piedestal un plod care nu a facut nimic pentru nimeni, in afara de a invrajbi lumea si a instiga la crime, ba chiar il alatura Mantuitorului.
Mai aud si ca biserica ajuta financiar acei parinti. Adevarul este ca acest caz este singurul, doar acel copil a murit pe lumea asta.
Pentru mine est limpede faptul ca nu doar relia este impotriva omului, dar mai nou sustine si crima. Probabil biserica mea draga vrea sa ajunga din urma pe cea catolica la numarul ororilor facute de-a lungul timpului. Si cred ca reuseste.
Nu stiam ca martirii au cerut acest titlu, la fel cum nu vedeam in asta o recompensa pentru moarte, ceava care ar alina pierderea cuiva. Sa intelg ca poate il fac si sfant, ca eu sa ma duc la ii vizitez moastele.

MI-E SCARBA !

„Ce baftă pe conducători că oamenii nu gândesc.”
„Trebuie să construim o ţară astfel încât aceia care ne vizitează să renunţe imediat la orice prejudecăţi pe care le-ar putea avea la adresa noastră.”
„Marile mase de oameni mai degrabă cred într-o minciună mare decât în una mică.”
Adolf Hitler


Masacram deci existam?

Ok, in ultimul timp abia am reusit sa intru pe Facebook din cauza celor intamplate cu acel copil si cu maidanezii din Romania. Wall-ul mi-a fost umplut de poze mai mult sau mai putin sugestive ( tocmai mie, culmea nu? ) si toata lumea se da peste cap cum stie mai bine, ca deh, Romania din scandaluri traieste. Ziarele stiu asta mai bine Si alde Capatos. Sa nu uitam de el.
Am spus si o sa o spun pana la sfarsitul vietii mele. Nu concep ideea cum ca o viata de om valoreaza mai mult decat una a unui animal. Nu exista egal intre ele, minus sau plus. Viata este viata si trebuie respectata. Nu conteaza a cui este.
Am fost de mica educata cu dragoste fata de majoritatea vietuitoarelor, avand mereu in casa cel putin un catel , o pisica sau macar un hamster. Familia mea iubeste animalele poate mai mult decat iubeste un om . De ce? Poate pentru lipsa lor de egoism, de rautate, chiar nu conteaza. Animalele au un rost pe lume si nu noi le-am creat, nu noi le-am dat viata. Chiar si daca le-am fi dat viata, nimic nu scuza crima.
Pentru ca este vorba de un caine , oare asta nu mai este crima?
Ba este.
Ati votat legea eutanasierii. Bravo, ce sa spun. Asa cu siguranta veti rezolva problemele tarii, legal si organizat. Total demn de o tara democratica si libera. Oare cu ce sunteti diferiti dragii mei de un tiran care omoara fara jena o rasa umana doar din cauza unor pitici pe creier?
Va ascundeti bine in spatele lipsei de legislatie corespunzatoare nu-i asa? De fapt legi exista in acest sens. Doar ca ele palesc cand vine vorba de vai, viata unui copil.
Cand vine vorba de acest copil, stiti sa omorati in masa, sa va razbunati.
De ce cand vine vorba de criminali de rang inalt nu va razvratiti? Nu am auzit aceeiasi valva cand vreun fiu de politician cu prea multi verzisori in banca a calcat vreun om nevinovat. Nu am auzit sa iesiti la proteste.
Din contra, ati dadt din umeri , ati inghitit in sec si ati trecut peste.
Cand au ars bebelusi in nu stiu ce spital nu s-a facut iarasi tam-tam. De ce? Vietile lor nu erau valoroase?
A, da, ma scuzati. Cainii nu au voci, nu pot sa va urle in fata cat de ipocriti sunteti. Cat de superiori va considerati pentru aceasta razbunare contra celor care nu se pot apara.
OK, ok, cainii au facut si fac rele. Nu stiu mai mult de atat. Nu uitati ca noi suntem cei cu creier, sau macar asa se presupune. Noi stim mai bine. Noi stim ca un caine trebuie sterilizat. Noi stim ca un caine nu este o jucarie, ci un suflet. Noi stim ca eutanasierea se practica doar atunci cand un veterinar considera ca boala pe care o are un animal o impune , sau comportamentul sau nu este corespunzator social si astfel se decide curmarea suferintei. Dar nu…noi nu stim aceste lucruri. Noi stim ca sub pretextul eutanasierii putem deghiza crime monstruoase fara ca nimeni sa zica nimic. Noi stim ca mereu e vina animalelor , niciodata a noastra. E vina leului ca mananca oameni, nu a oamenilor ca iau sa creasca in case asemenea felina, e vina rechinului ca a omorat oameni, nu a noastra ca mergem sa ne balacim in ape nesigure fara sa citim avertismente, e vina serpilor ca exista si ca mor oameni din cauza lor, nu vina noastra ca alegem paduri fara sa avem macar bun simt sa discutam cu cineva priceput inainte de a vizita locul cu pricina.
Este de plans soarta copilului? Cu siguranta este. Nimic nu doare mai tare decat pierderea un copil nevinovat. Ba da… de fapt exista ceva care doare mai tare. O tara care vrea sa fie criminala purtand totusi manusi albe care la nevoie se spala fara nicio urma.
Le doresc tuturor celor care au semnat pro ideii masacrului doar vise frumoase. Cineva va vede. Cand Il veti vedea si voi…. mi-e mila de voi. Sau nu.


Ma vand deci sunt comerciala?

„Ce mult imi placea trupa X… Pacat ca a devenit asa comerciala.”

Ati auzit des expresii de genul celei de mai sus, nu-i asa? Si eu. Motiv pentru care m-am hotarat sa arunc putina lumina asupra subiectului.

Asadar
Ce inseamna de fapt comericial ? Inseamna dragii mosului, produs care vinde. Fara exceptie. Buuuun. Pana aici am inteles. Problema apare in minti mult prea inchise in idei preconcepute sau atotstiutoare care asociaza conceptul de comercial cu cel de mediocru, la indemana tuturor. Asa sa fie oare?
Mana sus cei care ati cumparat o piesa, un album, un bilet la vreun concert ! Hai sa va vad. Cam putini…. Pentru cei care nu au facut treburilke astea niciodata…NIMIC NU ESTE COMERCIAL – NU A VANDUT – NU AVETI DREPT SA COMENTATI. PUNCT.
Pentru cei care au raspuns afirmativ…Sunteti mandrii cu artistul vostru favorit si va considerati cool pentru ca „nu ascult porcarii ca toata prostimea” ? EI BINE…. ARTISTUL VOSTRU PREFERAT ESTE SI EL COMERCIAL ! Teapa, ce sa va fac. Are videoclip, concerte, macar un album? E COMERCIAL.

Dar stati asa, exista si cei care sustin ca ” respect frate p’ala ca e underground , ala da artist ”
FUN-FACT pentru voi – mai mult de jumatate din artistii underground sunt underground pentru ca nu exista case de discuri care sa promoveze stilul lor muzical ( sau nu vor ) , in niciun caz pentru ca asa vor ei!
Vorbesc in primul rand de situatia din tara mea, tin sa precizez asta !
Putini artisti sunt cei care chiar nu vor sa se expuna publicului – practic dupa dragostea pentru muzica, arta in general, publicul este motivul pentru care faci ce faci. Si ca sa ajungi la public cel mai usor o obtii prin CASA DE DISCURI / PRODUCATOR MUZICAL. De aici incolo esti automat COMERCIAL.
De ce?
Simplu. Pentru cei care cred ca o casa de discuri este un soi de adapost pentru artistii talentati dar sarmani, se inseala amarnic. Aceasta reprezita instrumentul prin care un om, un artist devine brand, oamenii de acolo ocupandu-se de toate detaliile care tin de promovare, concerte, albume, studio-uri de inregistrari, etc. Chestii care costa , si costa enorm. Peste tot. Se baga bani in artist, si fiti sigur ca ei trebuiesc sa ii scoata inzecit, Plus ca , sa fim seriosi, chiar si pentru artist, dragostea nu va tine de foame niciodata asa ca daca tot este bun, de ce ar face-o pe gratis?
Vrei sa ramai underground de-a binelea canti in dus. Asta e singura metoda de a nu fi comercial in adevaratul sens al cuvantului.

Alta fata a problemei ar fi ca intr-adevar, tara noastra a prins gustul unui anumit stil de baza pe care merge si scoate artistii pe aceasta reteta, acaparand cam tot ce inseamna scena muzicala principala ( asta este defectul tarii dupa cum spuneam cu ceva timp in urma – promoveaza intoxicant un stil si restul deloc sau la ore care nu se uita nici dracu ” , in emisiuni rasuflate , comparativ cu alte tari care chiar daca au baza aceeiasi, nu uita nici de alte stiluri )
Asta ar fi muzica pentru mase, cea care supara pe majoritatea carcotasilor.
Totusi…. sa va spun ceva si mai fun. Nu atat muzica este promovata , nu pe ea trebuie sa o detestati. Ci pe cei care aleg sa promoveze in moduri de rahat un cantaret. Faptul ca Velea nu i-a raspuns la telefon Antoniei vinde mai mult decat albumele lor la un loc. Va asigur. Si asta este vina caselor de discuri care se bazeaza pe scandal. Am mai discutat problema, nu o fac din nou.

Concluzii :

– Comercial nu este egal cu mediocru neparat.
– Tot ce inseamna artist lansat = produs = vanzare

Sper ca am lamurit macar cateva persoane in privinta asta si ca voi auzi replica de inceput din ce in ce mai rar. 🙂


Abandonam prin Adoptie

Pisici Pentru Adoptie

Aici tocmai citeam de oamenii care nu ar trebui sa aiba onoarea de a purta acest titlu. Citeam despre cei care daca sunt capabili sa abandoneze un animal cu siguranta vor face asta si la un nivel mai inalt.
Nici mie nu imi place orice animal, reptila, peste, etc. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa imi si bat joc de viata doar pentru ca port numele de „om” aka atotputernic ( in cele rele indeosebi ). Multi se bat cu pumnul in piept ca fiind oameni sunt automat superiori. Dovedind asta prin ? Prin crime, abandonuri, neglijenta, indiferenta si asa mai departe.
De multe ori ma gandesc ca inainte de a da cuiva spre adoptie un animal, ar trebui sa fie supusa acea persoana la teste psihiatrice. Si nu cred ca exagerez spunand asta deloc chiar.
Ei dragii mei „umanoizi” bucurati-va de potopuri, alunecari de teren , cutremure si toate aceste „bucurii” pe care acel ceva care exista Sus le are pentru voi. Si inainte sa va intrebati de ce… dati-va cateva palme. CRIMA ESTE CRIMA , ABADONUL ESTE ABANDON INDIFERENT CA VORBIM DE UN HAMSTER, SOBOLAN, CAINE, PISICA, ….OM !
Si inca ceva… pe sus-numita pagina veti gasi suflete care au nevoie de voi. Ajutati-le, iubiti-le, pretuiti-le ; si ele tot minuni ca si noi sunt!


Loving LadyBoys

Beautiful creatures you are 😀 Love ya!