In spatele cortinei, ARTA devine teren minat

Pentru cei care nu sunt in domeniul artei, aceasta inseamna poate cea mai frumoasa forma de exprimare, lipsita de uratenia cotidianului , si mereu stralucitoare.
Asa este insa?
Azi m-am gandit sa scriu despre „culisele” unei piese de teatru. Poate ca multi dintre voi v-ati intrebat ce se petrece dincolo de luminile puternice, dincolo de costume, de machiaj, de mastile personajelor…

1. Rolul. L-am obtinut. Acum?
In general pentru un actor angajat la un teatru este oarecum mai usor sa obtina un rol. Teatrul la care lucreaza este obligat sa ii ofere un rol. Insa asta nu inseamna ca il va primi pe care pe care si-l doreste, se poate sa fii placut de catre regizori si sa ai parte de roluri mari, in care sa te evidentiezi, si in care sa iti pui talentul la bataie, si la fel de bine este posibil sa primesti ani de zile roluri de figuratie.
Fiecare actor, va dori mereu roluri bune. Insa una din cele mai mari greseli pe care le face actorul este ca , practic nu vede nimic in afara de „lozul cel mare” – rolul principal.
Nu se gandeste o clipa ca meseria lui , prin definitie, inseamna si presupune abilitatea de a juca ORICE ROL.
Fiecare rol trebuie tratat cu maxima seriozitate, ca si cum ar fi rolul vietii. Am vazut multe piese de teatru in care figurantii sau actorii din rolurile secundare au stralucit mai tare decat pionii principali. Paradoxal, nu?
Nu intotdeauna joci ce iti place, nu exista actori care sa fi jucat numai rolurile dorite. Dar au stiut mereu sa dea tot ce era mai bun din ei si sa faca din acel rol, unul care sa ramana intiparit in mintea publicului prezent. Asta inseamna de fapt ARTA.
Alta greseala pe care am observat-o la multi ar fi ca dupa ce obtin un rol, „se culca pe o ureche” , mai mult sau mai putin.
Arta nu este un domeniu care sa nu se poata face fara un anumit om. Oricine poate fi inlocuit, oricat de bun ar fi, daca nu dovedeste ca merita, daca nu munceste, ii se pune in vedere ca in spatele sau este o coada imensa de pretendenti la „scaunul” sau, care s-ar calca pe capete pentru sansa pe care o are acesta. Si spre deosebire de alte domenii, unde un sef ar spune asta, ca sa te sperie, sau ca sa puna presiune pe tine, aici treaba sta exact asa, si nu este foarte greu de observat.

2. Repetiile.
La repetitii, se vede cel mai bine cine este facut pentru meseria asta si cine nu. Poate aveati impresia ca pe scena. Pe scena vedeti frumosul. La repetitii, insa este tot greul.
Sunt multi care clacheaza , multi care efectiv nu rezista.
Pare usor sa iesi pe scena si sa zici niste replici. Adevarul este insa ca pentru acea ora in care esti pe scena, muncesti luni de zile, zi de zi.
La repetitii nu ai cum sa trisezi. Fie esti acolo cu mintea, sufletul si trupul, fie nu esti deloc si mai bine pleci acasa. Aici nu exista loc de compromis.
Tot in cadrul repetiiilor se formeaza legatura cu colegii de piesa, cu echipa in general.
Este foarte importanta , dupa cum aveam sa aflu, aceasta legatura. Din public, de pe scaun , ati avea impresia ca fiecare actor este pentru el, si ca nu este nevoie de cine stie ce eforturi in acest sens. Realitatea sta altfel insa. La o piesa de teatru se formeaza in spatele cortinei, o adevarata familie. Regizor, scenarist, actori si restul echipei. Fiecare in parte isi vede de treaba lui, si face tot posibilul sa iasa treaba cum trebuie, dar de asemenea, colaboreaza intre ei si se sustin cand poate unul greseste undeva ( daca intr-un dialog pe scena, unul din actori uita vreo replica, celalalt trebuie sa fie mereu pregatit pentru a nu lasa publicul sa sesizeze aceea scapare si sa intervina pentru a salva situatia cat mai subtil si mai artistic🙂
Munca pentru o piesa de teatru este egala pentru toata lumea. Munceste la fel de mult si actorul abia iesit din facultate , cat si actorul cu zeci de ani de experienta in spate.
Arta are multe paradoxuri… trebuie sa ai un suflet in permanenta alert, mereu sensibil la cea mai mica emotie pe care o ai de transmis, insa totodata trebuie sa fii extraordinar de puternic pentru a rezista in fata presiunilor din spatele cortinei. Regizorul tipa, scenaristul tipa, omul de la sunet este nemultumit , colegii nu isi gasesc recuzita… tot stresul asta trebuie sa nu ajunga la tine si sa te detasezi de totul, pentru ca pe scena sa poti oferi sentimente, nu doar niste vorbe goale.

3. Colegii de piesa
Ei sunt pentru mine adevarate modele. Mereu sunt fascinata de transformarea actorului din omul de zi cu zi , in personajul de pe scena. De multe ori stateam in arlechin ( stanga si dreapta scenei, care nu se vede din public ) si imi priveam colegii cum jucau, incercam sa invat cate ceva de la fiecare , si aveam o admiratie enorma pentru ei, pentru curajul , dragostea fata de ceea ce faceau care se vedea atat de clar…
La piesa „13, ce noroc” am lucrat cot la cot cu oameni care se aflau pentru prima data pe o scena. Este minunat sa vezi emotia si entuziasmul acestor oameni. Eu fiind obisnuita de mica cu ceea ce implica iesirea pe scena, ca si emotii, ca si senzatii, am reusit sa trec peste anumite etape care pe de-o parte m-au lasat sa imi fac treaba mult mai linistita, si mai corect, dar pe de alta parte i-am invidiat pe ei, pentru acele senzatii pe care le-au simtit.

4. Regizorul
Regizorul este omul care practic pune totul in miscare, este ca un motor. Ca si actor, trebuie sa fii foarte atent la indicatiile acestuia, si sa incerci sa intelegi cat mai bine cerintele si asteptarile acestuia legate de tine. Iarasi , este foarte importanta legatura care se formeaza intre actor-regizor. Aceasta legatura usureaza si face piesa de teatru mult mai calitativa decat in cazul in care actorul si regizorul si-ar vedea fiecare de treaba, fara sa incerce sa se apropie putin fiecare unul de celalalt.

5. Publicul
El este cel mai important pion in toata piesa. El este judecatorul suprem. Eu ca si artist, vad totul din alte unghiuri, si niciodata nu voi putea aprecia munca altui artist, sau a mea, asa cum ar face-o un om din exterior. Pentru ca eu chiar si atunci cand stau acasa si urmaresc un film, ma uit de la cum s-a filmat, unghiuri, decoruri, costume, greseli de filmare, pana la actori, la replici spuse convingator , sau nu. Si la o piesa de teatru la fel. Vad totul mai intai din punct de vedere tehnic, teoretic, si abia apoi, din punct de vedere sentimental ( daca piesa ma impresioneaza cu ceva, daca imi lasa niste sentimente ).
Daca publicului nu i-a placut o piesa de teatru, este ceva ok. Daca i-a placut, este minunat. Daca insa a plecat indiferent, atunci este cu adevarat grav. Cand ceea ce se intampla in fata ta , te lasa indiferent, inseamna ca cei de pe scena fie nu au ce cauta acolo, fie au dat-o rau de tot in bara.
Stateam de vorba cu cineva legat de piese de teatru si ii ceream o opinie. Mi-a raspuns ” nu stiu, eu nu am studii, tu esti in domeniu, zi tu mai bine”
Asta este si ideea… nu trebuie sa ai studii ca sa iti dai seama daca un om ajunge sau nu la sufletul tau prin ceea ce face. Tocmai ca daca ai avea studii, ai privi actul artistic cu alti ochi, studiile umbrindu-ti judecata obiectiva.
Aplauzele de final sunt hrana pentru actor. Nimic nu se compara cu sentimentul minunat pe care il am cand dupa un specatcol, vine cate cineva si fie imi cere sa ii semnez o hartie, sau doreste sa faca o poza cu mine. Abia atunci imi dau seama ca am muncit cu folos.

Sper ca acest articol sa va fi aratat macar putin din lumea plina de nesiguranta, stres dar mereu frumoasa , a artei, a unui actor. Este o alta lume. Pe scena , esti pe alta lume. Timpul nu mai are nicio valoare, tu nu mai esti tu si se infaptuiesc adevarate minuni – Sufletele daruiesc altor suflete speranta si le poarta in alta dimensiune.


One response to “In spatele cortinei, ARTA devine teren minat

Ai ceva de spus?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: